Scrisoare de departe

Dragă Prietene Zamfir,

Acum, să trecem la treburile care pot interesa şi pe alţii.

Credeam că voi putea considera blogul ca fiind ceva din trecutul meu. Ai avut dreptate: m-a prins şi nu pot să-l uit. Îţi mulţumesc, iar, pentru că m-ai îndemnat să-mi fac un blog. Prin el, am ieşit în lume. Chiar dacă în cea virtuală. Prin blog am cunoscut persoane demne de toată admiraţia, de la care m-am îmbogăţit mult. Pe lângă ce m-ai învăţat tu, în cei vreo zece ani (deja?) de când ne cunoaştem, blogul m-a ajutat enorm. De fapt, peste fundaţia de cultură generală ce o am, în foarte mare parte, datorită ţie, am construit nişte etaje în plus. Nu voi putea trăi suficient ca să-ţi mulţumesc.

Aici, nu am timp de internet. Dacă pot aranja să stau o oră în faţa computerului într-o săptămână, e o săptămână fericită. Cred că ţi-am citit cam tot ce ai postat de la plecarea mea. Mulţumesc că ai intrat şi ai aprobat comentariile. Cei care aşteptau răspuns, îl primesc, acum şi aici: Vă mulţumesc tuturor şi vă rog să mă iertaţi că nu pot să vă răspund! Mi-e dor de poveştile tale, despre istorie, despre filumenie, despre ecologie, despre fotografii, … Îmi pare rău că nu pot avea, aici, Enciclopedia Zamfir! Nu te umfla: nu este o laudă. Este o sinceră recunoaştere.

Am o rugăminte specială: te rog să publici, săptămânal, o poză pentru „miercurea fără cuvinte” a lui Carmen. Şi ei îi transmit recunoştinţa mea pentru că prin intermediul acestui „festival” – cum îl numeşti -, am cunoscut alţi mulţi oameni minunaţi, ascunşi pe după blogurile lor.

Te rog să publici pe blogul meu, pentru că şi înainte publicam tot imagini oferite cu generozitate de tine. În felul acesta, blogul meu nu moare încet, ci supravieţuieşte, aştepând momentul în care îi voi putea dedica, iar, atenţia, timpul şi mândria mea de blogheriţă. Nu mă îndoiesc că vei accepta şi îţi mulţumesc şi pentru aceasta.

Aşa cum am promis, despre viaţa mea de-acum, vei rămâne singurul informat. Vreau ca blogul să rămână doar ca un exerciţiu de „joacă de-a bucuria”!
Cu sinceră prietenie,

Florina

P.S.: nu pot să nu-ţi mai cer o dată scuze pentru problemele pe care ţi le-am creat cu publicarea acelei scrisori deschise. Intenţia a fost să te ajut. Nu ştiam că în jungla mass-mediei turdene nu prea este loc de fairplay.

Zamfire, ai primit acest text şi pe e-mail. Am tăiat părţile personale. Deci, nu vei avea scuza că nu ai mai intrat pe blogul meu. Te mai rog să adaugi imagini la acest text ca să-l înfrumuseţezi. Imagini din natură, cu Ulise, … cum crezi tu. Am setat apariţia acestui post pentru duminică, la amiază, ca să-ţi dau timp să faci acest lucru. Dacă nu poţi, dacă nu ai timp, dacă eşti plecat, … nu e nici o problemă.

Anunțuri

7 gânduri despre “Scrisoare de departe

  1. Pingback: Mesaj către pinguitori « Mustăţi lungi, gheare lungi

  2. Pentru Peter: Ce-i la tine-n grădină e al tău. Aici este grădina Florinei. Noi, doar plivim straturile şi udăm florile, în lipsa Stăpânei!

  3. Ţi-am îndeplinit dorinţa şi voi continua să procedez conform înţelegerii noastre.
    Să te întorci sănătoasă. Nu te jena să dai semn de viaţă, oridecâteori poţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s