Luuungă, da’, faină foc!

Legea lu’ Ion Pribeagu: În această lume slută, un strop de umor ajută!
(Ion Pribeagu – nu ştiu de-i vreun un poet ori vreo … fantomă cu pseudonim)

Straşnicul medicament

Sandu, un amic simpatic
Cum sunt mulţi în Capitală
Era predispus săracul
Totdeauna la răceală.

Şi s-a întâmplat deodată,
Sandu să se îmbolnăvească,
Nu de tuse-obişnuită,
Ci de tuse măgărească.

Cu convulsii ne’ntrerupte,
Că la faţă se înroşea,
Şi întruna zi şi noapte,
Tot tuşea şi iar tuşea.

A luat medicamente
Prafuri, droguri şi chinină,
S-a frecat cu unguente,
Cu eter, hemoglobină,

Ş’a pus prişniţ la picioare,
Şi ventuze şi muştar,
Iod la piept şi pe spinare,
Însă totul fu în zadar.

Ş-a fost sfătuit să meargă
Şi la Baba Safta Musea,
Poate că-i prepară dânsa,
Vreun leac să-i treacă tusea.

Mulţi tămăduiţi de dînsa,
O slăveau în chip şi fel,
D’aia, cu nădejdi la babă,
Într-o zi s-a dus şi el.

Baba Safta – c’o privire,
I-a spus verde, fără teamă:
– Tusea o să-ţi treacă numai
Dacă bei lapte de mamă!

Caută-o femeie care,
Are-un copilaş şi vrea,
Şi plăteşte-i să te lase,
Să sugi lapte de la ea!

Şi’n cel mult o lună-două,
Să nu-ţi pară curios,
Îţi dispare toată tusea
Şi te faci iar sănătos!

Ş’a găsit în Copşa Mică,
Pe Frusina lui Tărîţă,
Pepenoasă şi voinică,
Şi c’un copilaş de ţîţă.

S-a înţeles cu ea, să vie,
Zilnic între cinci şi şapte
Fără nici o silnicie,
Să-şi bea porţia de lapte.

Şi venea sărmanul Sandu
După sfatul bătrânicăi
Să se vindece cu leacul
De la pieptul Frusinicăi.

Să desăvîrşească-efectul
Şi gîtleju’a-şi limpezi,
El venea să-şi bea tainul
Şi de două ori pe zi.

Drăgăstoasă şi avidă
După-avînturi tinereşti
Într-o zi, i-a spus timidă:
– Altceva nu mai doreşti?

– A, ba da! – răspunse Sandu
Cu un aer mulţumit –
Dacă-aş şti că nu te superi
Aş dori ş’un biscuit!

*

Notă: mulţumesc, din nou, lui Zamfir, pentru mesajele cu glume ce le redirecţionează spre mine.

Publicitate